Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Umanitar Corjauti

Aşa după cum a fost anunţat în conferinţa de presă de la sfârşitul săptămânii trecute Organizaţiei Femeilor Social Democrate Botoşani  a concretizat acţiunea „În prag de sărbători suntem alături de o familie nevoiaşă”
    În satul Corjăuţi din comuna Hilişeu Horia, , îşi duce existenţa de pe o zi pe alta familia Ţinculei . O familie din zecile sau chiar sutele de familii extraordinar de sărace din judeţul Botoşani. Pentru a ajunge la această familie trebuie să urci pe jos aproximativ 2 km. de la drumul principal, deoarece drumul, dacă se poate numi aşa, sau mai bine zis cărăruia este total impracticabilă pe o asemenea vreme.
    Această familie compusă din 5 persoane,  nu au curent electric, iar condiţiile în care trăiesc sunt total improprii. Toţi copii merg la şcoală şi chiar au rezultate bune.  O familie simplă, care traieşte din alocaţia copiilor şi ce mai reuşesc părinţii să adune din munca cu ziua pe la diferite persoane. Nu se plâng şi  nu cer nimănui nimic.
    Am încercat să oferim toate cele necesare acestei familii pentru ca măcar o dată  să întâmpine sărbătoarea naşterii Domnului asa cum se cuvine cu masa plină. Am văzut  bucuria în ochii acestor copii dar şi mulţumire pe faţa părinţilor.
    Pentru că aceşti copii nu au avut nici o dată un brad de crăciun în casă, noi le –am oferit unul împodobit, alături pachete consistente cu  alimente, - ulei zahăr, făină, orez, preparate din carne etc., dulciuri, fructe, haine, produse de igienă, dar şi rechizite şcolare şi jucării.
    La această acţiune au fost prezente şi doamnele Mioara Jurgiu şi Angelica Gherase, dar şi preşedinta Organizaţiei comunale de femei PSD Hilişeu Horia,  doamna Istrati Alina.
    Conform statisticilor anul 2010 este anul în care pentru prima dată după 1990 au scăzut drastic veniturile românilor. Rata sărăciei  în România  a crescut la 18,5% faţă de 8%, media în Uniunea Europeană, România fiind pe ultimul loc şi la acest indicator. Aproape jumătate din populaţia României şi implicit a judeţului Botoşani nu poate face faţă cheltuielilor curente de consum.
    „Consecinţele actualei crize sunt orientate asupra populaţiei care suportă din ce în ce mai greu măsurile luate de actuala putere, măsuri  antisociale care au adus tot mai mulţi cetăţeni într-o situaţie defavorizată”, a precizat Doina Elena Federovici, Preşedinte - Organizaţia Femeilor Social Democrate Botoşani. (DorohoiNews.ro)









Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Umanitar Corjautiactiune Corjautiactiune Corjauti (2)actiune Corjauti (3)actiune Corjauti (4)actiune Corjauti (5)actiune Corjauti (6)actiune Corjauti (7)actiune Corjauti (8)actiune Corjauti (9)actiune Corjauti (10)actiune Corjauti (11)actiune Corjauti (12)actiune Corjauti (13)actiune Corjauti (14)actiune Corjauti (15)actiune Corjauti (16)actiune Corjauti (17)actiune Corjauti (18)actiune Corjauti (19)
DorohoiNews.ro, 22-12-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

23.12.2010 la 20:17

ce fac acei oameni cu bradul fara curent ce bucurie poate avea

23.12.2010 la 08:39

multa sanatate familiei si Craciun fericit!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Societății Comerciale Spicul 2 SRL, cuprinși de tristețe, regretăm din tot sufletul trecerea ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere 48 mp + beci, str. GRIGORE GHICA nr 40 ( langă liceu) , scara din mijloc, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro